Polițiștii din Alba alături de reprezentanți ai ocoalelor silvice, au confiscat vineri, o cantitate de 60 metri cubi de material lemnos, în cadrul unei acțiuni pentru combaterea și prevenirea faptelor și delictelor silvice.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 83 de amenzi contravenționale, în valoare totală de aproape 20.000 lei.
La data de 6 octombrie 2023, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori precum și a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos.
La acțiune, alături de polițiști, au participat specialiști din cadrul ocoalelor silvice.
Au fost efectuate 30 de controale privind transportul de material lemnos, 4 în fondul forestier și două în locuri de depozitare a materialului lemnos.
Au fost constatate două infracțiuni la Codul Silvic și au fost aplicate 83 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 19.710 lei, din care 21 la Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și 62 la alte acte normative.
În cadrul acțiunii, a fost confiscată cantitatea de 60 de metri cubi de material lemnos.