Alți doi tineri, prinși la volan sub influența drogurilor

0

Doi tineri, în vârstă de 20 de ani, unul din municipiul Sebeș, iar celălalt din comuna Sântimbru, au fost depistați miercuri, în trafic de către poliţişti, aflându-se la volan sub influența drogurilor.

În jurul orei 20.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, în timp ce acționau pe raza localității Totoi, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din comuna Sântimbru. În urma testării conducătorului auto cu aparatul drogtest, a rezultat că era sub influența substanțelor psihoactive, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice. Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

La data de 3 martie 2022, în jurul orei 03.30, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, în timp ce acționau împreună cu polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, pe raza localității Lancrăm, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din Sebeș. În urma testării conducătorului auto cu aparatul drogtest, a rezultat că era sub influența substanțelor psihoactive, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice. Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top