Polițiștii împreună cu jandarmii din Alba au organizat duminică și luni, pe teritoriul județului, o acțiune în sistem integrat pentru siguranța cetățenilor.
În timpul acțiunii, polițiștii au legitimat aproape 700 de persoane, oamenii legii au constat aproape 70 de infracțiuni, fiind reținute 6 permise de conducere.
Polițiștii și jandarmii au aplicat amenzi, în valoare totală de peste 18.000 lei.
În perioada 24-25 decembrie 2023, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 686 de persoane și au fost verificate 435 de autovehicule.
Au fost constatate 70 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice și la cele privind liniștea și ordinea publică, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 18.190 lei.
Au fost reținute 6 permise de conducere, a fost retras un certificat de înmatriculare și a fost constatate 16 infracțiuni.