Accident în Alba Iulia : Șofer băut a lovit o autospecială de poliție pe Bulevardul Republicii

0

La data de 11 martie 2025, în jurul orei 20.50, pe Bulevardul Republicii din municipiul Alba Iulia, un bărbat de 55 de ani, din municipiul Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de o autospecială de poliție, condusă de un agent-șef de poliție, în vârstă de 40 de ani, și a intrat în coliziune cu aceasta, rezultând doar pagube materiale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul agentului-șef de poliție, iar în cazul bărbatului de 55 de ani, aparatul etilotest, a indicat valoarea de 0,64 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top