Un bărbat din Mihalț, a fost depistat sâmbătă seara, la un control în trafic de către polițiști, în timp ce se afla va volanul unei mașini, având o alcoolemie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În jurul orei 22,00, pe strada Principală din localitatea Mihalț, polițiștii Serviciului Rutier au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din comuna Mihalț.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.