La data 26 martie 2025, în jurul orei 20:35, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de un tânăr de 24 de ani, din Deva, cu privire la faptul că un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, din Deva, i-ar fi sustras din locuință un telefon mobil, profitând de faptul că acesta nu era acasă, iar ușa de acces nu era încuiată.
Ulterior, telefonul mobil a fost vândut unei alte persoane, de la care a fost recuperat de către polițiști.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, iar în urma probatoriului administrat au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de tânărul de 19 ani, care a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în vederea luării măsurilor legale.