Un simplu cub care, rostogolit sau aruncat pe o suprafață, se poate opri cu oricare dintre cele șase fețe ale sale poziționată în sus – acesta este zarul, un obiect aparent banal, dar cu o lungă istorie și cu o utilitate practică evidentă în viața oamenilor, din cele mai vechi timpuri. O mulțime de jocuri folosesc zarurile în prezent, în moduri prevăzute de regulamentele asociate. Ne putem referi atât la jocurile de societate precum cele din seria Monopoly, cât și la alte resurse de divertisment, unele incluse chiar în categoria jocurilor de noroc.
De altfel, zarul a fost mereu un simbol al norocului, deși folosirea acestuia este mai degrabă ilustrarea unui joc al șanselor. Fețele zarului trebuie să fie identice, cu excepția numărului de puncte desenate pe acestea: 1, 2, 3, 4, 5 și 6. Este imposibil să intuiești cu certitudine care dintre aceste suprafețe ale zarului va fi poziționată în sus, dacă aruncarea este una corectă, oferindu-se premisele rezultatelor aleatorii.
Prin simbolistica lor, zarurile sunt adesea folosite ca ilustrație în artă și, mai nou, în industria de îmbrăcăminte și încălțăminte, motiv recurent în colecțiile diferitelor branduri de modă. De asemenea, zarul este prezent în unele jocuri video, ca instrument virtual care decide un anumit curs al desfășurării acțiunii. Fanii mini jocurilor pe mobil pot descărca titluri ca Dice Dreams de la SuperPlay sau Just a Dice de la OMCDev.
În altă ordine de idei, mesele de zaruri (craps) din cazinouri sunt deseori pline de oameni dornici să-și încerce norocul prin aruncări de zaruri. În România, mesele de zaruri nu sunt prea des întâlnite. La capitolul jocuri de masă în cazino, ruleta, blackjack și mai nou baccarat sunt variantele preferate de români. Dacă în cazinouri terestre vei găsi doar câteva mese de blackjack și ruletă, online lucrurile se schimbă. În cel mai mare cazino online, NetBet (L1160651W000195 ONJN, 18+, Fii Responsabil), sunt disponibile zeci de mese de blackjack și ruletă live și chiar și câteva de baccarat.
Iată alte informații interesante despre aceste obicei mici și aparent banale, dar cu puternice semnificații culturale, sociale, istorice și desigur matematice:
Zarurile erau utilizate încă din urmă cu 5500 de ani
Există dovezi arheologice care ne arată că zarurile erau utilizate încă din jurul anului 3000 î.Hr., ceea ce le situează printre cele mai vechi instrumente de joc cunoscute de omenire. Primele zaruri erau realizate din oase, pietre și fildeș. Se pare că civilizațiile antice nu le foloseau doar pentru jocuri de noroc, ci și pentru luarea unor decizii sau pentru anumite ritualuri.
Zarurile au fost prezente în mai multe culturi, fiind găsite în mormintele antice din Mesopotamia, în templele egiptene și în ruinele civilizațiilor romane și grecești. În orice caz, datează din Antichitate și este fascinant că au rămas de actualitate în materie de divertisment chiar și în vremurile actuale, atât de diferite în societatea modernă.
Matematica zarurilor, probabilitatea de 1/6
Zarul standard cu șase fețe implică o probabilitate clară în materie de rezultat: 1/6. În jocurile de noroc, calculul probabilităților poate să fie foarte important. Matematica intervine și oferă variante interesante atunci când jocurile implică două zaruri, așa cum se întâmplă la Craps.
Trebuie să fie luate în considerare combinațiile posibile, iar stăpânirea acestor probabilități poate oferi jucătorilor un avantaj strategic. Când sunt aruncate două zaruri, probabilitatea rezultatului 7 este 1/6, dar probabilitatea unui 2 sau 12 (variantele extreme) este de doar 1/36.
Iluzionism și trucuri cu zaruri
Între magie, iluzionism și înșelăciune există de fapt granițe fine care țin mai degrabă de context și de perspectivă. În anumite spectacole de profil, se folosesc zaruri special adaptate, care pot să se comporte într-un mod diferit de cele normale. Zarurile modificate pot ateriza pe anumite numere mai des decât ar dicta șansa aleatorie. Jucătorii care vor să încline șansele în favoarea lor pot apela la astfel de trucuri, desigur imorale și ilegale. Tehnicile de modificare a zarurilor sunt diverse și datează din timpuri străvechi.
Superstițiile culturale legate de zaruri
În general, zarul este un simbol norocos, expus chiar în formă de breloc sau diverse decorațiuni. Totuși, nu toate zarurile sunt norocoase, cred pasionații de gambling. Unii jucători cred în așa numitele zaruri „fierbinți” și „reci”, care aduc sau nu succesul în joc. De zaruri se leagă și unele ritualuri și superstiții, de exemplu scuturarea lor de un anumit număr de ori, suflarea spre acestea sau utilizarea unei anumite mâini la aruncare.
