A doua ediție a Festivalului Suflet de România ne aduce aproape de tot ce ne face bine,pe Domeniul Regal de la Săvârșin
Timișoara, 27 aprilie 2024–Sâmbătă și duminică, pe Domeniul Regal de la Săvârșin, are loc a doua ediție afestivaluluiSuflet de România, evenimentul care încurajează artizanii din România să se conecteze la comunitate și ne ajută să descoperim micii producători locali, tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc.

Evenimentul inițiat de Profireunește pe 27 și 28 aprilie mici producători locali, ateliere cu meșteșugari iscusiți, un cinematograf în aer liber cu filme românești, dansuri populare, concerte, dar și o caravană medicală în cadrul căreia 30 de medici și cadre medicale din Timișoara oferă consultații gratuit.

Startul oficial a fost dat după un tur al micilor producători și al artizanilor realizat de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României,Principele Radu, mai multe oficialități și autorități centrale și locale și de Călin Costinaș, Director General adjunct Profi, alături de Gabriela Sîrbu,Corporate Sustainability Director,Profi.Toate zonele de activare din interiorul festivalului au nume care amintesc de satul românesc tradițional, de la Ulița Copiilor, trecând prin Târgul Satului și Hanul Târgoveților, până la Drumul Artizanilor. Mai multe organizații neguvernamentale susținute de Profi în misiunea lor de a face bine sunt prezente în festival, oferind tuturor celor interesați detalii și exemple concrete de implicare în Cultură, Educație, Sănătate, Mediu, Sport, Inovație și Comunitate, mai precis în cei șapte piloni de CSR spre care se îndreaptă susținerea Profi, cel mai mare retailer creat și crescut în România.
Participanții la festivalul Suflet de România sunt invitați să se bucure de recitalurile oferite de Narcisa Suciu, Vasile Șeicaru, Ducu Bertzi, Florin Chilianși Romulus Cipariu. Părintele Constantin Neculaoferă, de pe scena Suflet de România, o doză concentrată de harnă pentru sufletele frumoase care caută să învețe să facă bine împreună.
Accesul este gratuit și se poate face din DC74, indicații complete de orientare, precum și programul celor două zile de festival fiind disponibile pe profi.ro/suflet-de-romania.

„Ceea ce ne face bine și ne face frumoși este concentrat în acest festival în care punem suflet, așa cum punem în fiecare zi în tot ceea ce facem la Profi. După o primă ediție cu un număr impresionant de participanți, sperăm să adunăm acum și mai mulți prieteni pe Domeniul Regal de la Săvârșin, care să se bucure de muzică, ateliere, filme și de produse pregătite cu mult suflet, dar mai ales de întâlnirea cu valorile autentice ale satului românesc și cu micii producători care duc tradițiile mai departe. Soarele care s-a arătat după zilele ploioase este semnul cel mai bun că reușim ca lumina din noi să o aducem la suprafață în festivalul Suflet de România, iar de Sus primim un zâmbet care confirmă că suntem în locul potrivit, cu oamenii potriviți”, declarăCălin Costinaș, Director General adjunct Profi.
Pe 27 și 28 aprilie, între orele 12:00 – 19:00, festivalul Suflet de Româniaoferăparticipanțilorocaziasăcălătoreascăîntr-un sat atemporal, învremeașezătorilor de altădată. ÎnspațiulDomeniului Regal de la Săvârșin, înapropiere de Aleea StejarilorBătrâni, miciiproducătorilocali, susținuți de Profi, oferăsprevânzareprodusele lor preparate tradițional, din ingredienteproaspeteșisănătoase. Tot aici sunt deschiseatelierepentrutoatevârstele, existăexperiențepentruconectarea la satulromânescșivalorile sale și sunt reunite maimulteorganizații care, asemeniProfi, pun sufletîncomunitate.
„Avem un cadru încărcat de istorie, Domeniul Regal Săvârșin, un moment în care reunim mii de oameni aici pentru a se conecta unii cu alții, cu organizații care fac bine zi de zi și pe care ne mândrim să le susținem și noi, aducând la un loc mici producători, meșteșugari în ateliere deschise pentru toate vârstele, tradiții și muzică bună care să ne ajute să ne simțim bine împreună. La final, toate aceste experiențe frumoase dau energie pentru a face și mai mult și pentru a crede în România bună în care fiecare dintre noi să pună suflet în continuare”, spune Gabriela Sîrbu,Corporate Sustainability Director al Profi.
Evenimentul încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și tradițiile satului românesc.InițiativaProfiesteparte a acorduluitripartit “CreștemComunități”, semnat de cătreAsociația Casa Majestății Sale, Universitatea de ȘtiințeleVieții “Mihai I” din Timișoara șilanțul de magazine Profi,pentrususținereaproducătorilorlocalișiconservareaartizanatuluiautenticșitradiționalromânesc.
Tradiție pentru susținerea producătorilor locali
Pentru Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi dedică timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale,cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Localedin magazinele selectate Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoarea gusturilor din România.
Cu 28.000 de angajați în mai bine de 1.713 de magazine proprii si Partener prezente înpeste 850 de localități urbane și rurale, Profi este cel mai mare angajator privat din România. PROFI SUPER, PROFI CITY, PROFI GO și PROFI LOCO, cele patru formate de magazin ale rețelei, desfac o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,2 milioane de clienți care își fac zilnic cumpărăturile în aceste magazine. Mai bine de 94% din aceste produse provin de la furnizori din România.
Pentru informații suplimentare:

Gabriel Pâslaru
Manager PR | Profi Rom Food |
Anchor Plaza, B-dul Timisoara, nr. 26, etaj 5, sector 6, Bucuresti, Romania
eMail: gabriel.paslaru@profi.ro | Web: www.profi.ro | Tel: +40 734 337 476; 0744 530 583