Vizită de lucru a Ministrului Culturii și Identității Naționale, Valer-Daniel Breaz, la Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia

0

Ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer-Daniel Breaz, a efectuat astăzi, 24 noiembrie 2018, o vizită de lucru la Alba Iulia, pentru a verifica stadiul lucrărilor Monumentului Marii Uniri, operă a sculptorului Mihai Buculei, însoţit de Prefectul judeţului Alba, Dănuţ Hălălai şi de executantul lucrării, Todor Florin. Potrivit www.cultura.ro, monumentul dedicat Aniversării Centenarului Marii Uniri va fi realizat la termen, conform contractului Nr. 862 din 6.2018, recepția montajului lucrării urmând a se face în ziua de 26 noiembrie 2018. Monumentul are dimensiuni impresionante – o înălțime de 22 de metri și o greutate de circa 1350 de tone. “Lucrarea marelui sculptor Mihai Buculei arată impresionant și vreau, cu acest prilej, să le mulțumesc pentru sprijin, responsabilitate și seriozitate tuturor factorilor responsabili implicați, astfel încât, la data aniversării marelui eveniment al Centenarului Marii Uniri, 1 decembrie 2018, să putem cinsti așa cum se cuvine memoria înaintașilor noștri. Totodată, cu ocazia Zilei Naționale a tuturor românilor, îmi doresc să sărbătorim modelul de unitate primit moștenire de la strămoșii nostri și să încercăm să le urmăm exemplul dacă ne dorim să construim un proiect de viitor stabil. Cred că acesta este aspectul fundamental pentru stimularea şi conturarea direcțiilor de dezvoltare strategică viitoare a țării noastre”, a declarat Ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer-Daniel Breaz.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top