Un grav accident rutier a avut loc joi seară, 10 octombrie, în jurul orei 18.30, pe DN1C, între localitățile Livada și Gherla. Trei autoturisme au fost implicate în coliziune, iar șapte persoane au fost rănite, una dintre ele pierzându-și viața.


Din primele informații transmise de polițiști, un bărbat de 45 de ani, din comuna Cornești, care conducea un autoturism dinspre Cluj spre Gherla, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, din motive care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor. Mașina sa a lovit frontal un autoturism condus de o femeie de 42 de ani, care circula regulamentar. În urma impactului, un al treilea autoturism, condus de un tânăr de 20 de ani din județul Bistrița-Năsăud, a fost avariat.
Din nefericire, pentru bărbatul de 45 de ani medicii nu au mai putut face nimic, fiind declarat decedat la locul accidentului. Celelalte șase persoane implicate au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri și investigații suplimentare.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia de pe drumul național.