Trei șoferi unul din Alba Iulia, Teiuș respectiv județul Hunedoara, au fost depistați de polițiști în noaptea de sâmbătă spre duminică, conducând sub influența drogurilor.
Aceștia au fost testați pozitiv cu aparatul drugtest.
În noaptea de 6/7 ianuarie, ora 23,30, polițiștii au oprit, pentru control, pe B-dul Încoronării din municipiul Alba Iulia, un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din comuna Mărtinești, județul Hunedoara.
În urma testării acestuia cu aparatul drogtest, a rezultat că era sub influența drogurilor, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței, în organism, a substanțelor cu efect psihoactiv.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
În noaptea de 6/7 ianuarie, în jurul orei 21,30, pe strada Clujului din Teiuș, a fost oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Teiuș.
În urma testării tânărului cu aparatul drogtest, a rezultat că era sub influența substanțelor interzise, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței, în organism, a substanțelor cu efect psihoactiv.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
La data de 6 ianuarie 2023, în jurul orei 23,15, polițiștii Biroului Rutier Alba Iulia, în timp ce acționau împreună cu polițiștii Serviciului Rutier, pe strada Stejarului din Alba Iulia, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din Alba Iulia.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul drogtest, a rezultat că era sub influența substanțelor interzise, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea determinării prezenței, în organism, a substanțelor cu efect psihoactiv.