La Spitalul de Boli Cronice și la Spitalul Orășenesc di Câmpeni, au ajuns vineri, șase construcții modulare, dotate cu 24 paturi complete cu cazarmament şi 6 radiatoare electrice.
Acestea au fost trimise către orașul din Apuseni, din rezervele de stat ale României, ca urmare a unei solicitări trimisă de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba.
„În urma solicitării Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba, 6 construcții modulare au fost scoase din rezervele de stat şi acordate ca ajutoare umanitare interne de urgenţă către cele două spitale din orașul Câmpeni.
Astfel, în 2 februarie, au fost distribuite, prin intermediul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, 2 construcții modulare către Spitalul de Boli Cronice Câmpeni, iar în 3 februarie au ajuns încă 4 construcții, repartizate Spitalului Orășenesc.
Containerele au fost solicitate pentru desfășurarea activității spitalelor în condiții optime, în vederea asigurării asistenței medicale necesare în tratamentul pacienţilor și pentru protecția populației în contextul pandemiei COVID-19. Acestea sunt echipate cu 24 paturi complete cu cazarmament şi 6 radiatoare electrice.
Acțiunea de distribuire a fost coordonată de către prefectul Nicolae Albu, primarul orașului Câmpeni Cristian Pașca și lt. col. Gabriel Butuza – șeful STPS Alba.
Pe această cale, prefectul Nicolae Albu, mulțumește membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba pentru implicarea activă în combaterea pandemiei și sprijinul acordat”, au transmis reprezentanții Instituției Prefectului Județului Alba, prin intermediul paginii de socializare.





