În plină criză energetică globală, când marile economii ale lumii își regândesc strategiile și își securizează resursele, România pare hotărâtă să meargă în direcția opusă. Închiderea definitivă a centralelor pe cărbune nu este doar o decizie tehnică sau ecologică, este un moment de cotitură care riscă să lase o țară întreagă vulnerabilă, dependentă și fără o plasă de siguranță energetică.
Cărbunele nu a fost doar o resursă. A fost, timp de decenii, coloana vertebrală a industriei și un pilon al independenței energetice. În jurul lui s-au construit comunități, s-au dezvoltat orașe și s-a susținut o economie întreagă. Astăzi, odată cu închiderea minelor, nu pierdem doar o sursă de energie, pierdem competență, tradiție și capacitatea de a decide singuri asupra viitorului nostru.
În timp ce alte state europene, confruntate cu aceleași presiuni, aleg să își tempereze politicile și chiar să reactiveze centrale pe cărbune pentru a-și proteja cetățenii și economia, România pare să execute fără ezitare directive care nu țin cont de realitățile interne. Este greu de înțeles cum, într-un moment în care securitatea energetică ar trebui să fie prioritatea zero, decidenții aleg să renunțe la una dintre puținele resurse pe care le controlăm integral.
Mai grav este că această tranziție nu vine la pachet cu alternative solide. Energia regenerabilă, deși esențială pe termen lung, nu este încă suficient de stabilă pentru a înlocui complet producția constantă asigurată de cărbune. Importurile cresc, prețurile fluctuează, iar consumatorii, fie ei gospodării sau industrie, sunt cei care plătesc nota de plată.
Nu putem să nu ne întrebăm: este aceasta o strategie bine gândită sau rezultatul unei combinații periculoase de neglijență, lipsă de viziune și conformism politic? Pentru că atunci când deciziile majore sunt luate fără a proteja interesul național, consecințele nu sunt doar economice, ele devin sociale și, în cele din urmă, politice.
România are nevoie de o tranziție energetică, dar una inteligentă, echilibrată și adaptată propriilor nevoi. Nu putem închide totul peste noapte, sperând că soluțiile vor apărea de la sine. Nu putem sacrifica prezentul și siguranța cetățenilor în numele unor obiective asumate fără discernământ.
Este momentul pentru responsabilitate, pentru curaj și pentru o dezbatere reală. Pentru că energia nu este doar o problemă de politici publice, este fundamentul pe care se construiește viitorul unei națiuni.
Dacă alegem să ignorăm acest lucru, riscăm să descoperim prea târziu că nu doar minele s-au închis, ci și oportunitățile noastre de a rămâne o țară independentă.
