Preafericitul Părinte Lucian Cardinal Mureșan: Ziua Națională a României este simbolul a ceea ce ne unește, a ceea ce este mai bun, mai frumos și demn în sufletele noastre.

0

Ziua Națională a României este simbolul a ceea ce ne unește, a ceea ce este mai bun, mai frumos și demn în sufletele noastre. În egală măsură, este și o Sărbătoare a recunoștinței, amintindu-ne de înaintașii noștri, care, de-a lungul secolelor, au luptat pentru ca noi să fim uniți în aceeași Patrie și să ne ocupăm locul cuvenit între națiunile europene.

Să nu uităm că Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a fost mereu în inima poporului român, contribuind substanțial la formarea conștiinței și a identității naționale.

Să ne iubim Patria așa cum a iubit-o Cardinalul Iuliu Hossu! Să o slujim cu puterea și devotamentul lui Iuliu Maniu, a cărui deviză, „Nicio jertfă nu e prea mare când este pentru neam și adevăr”, este expresia stării de spirit pe care Biserica Greco-Catolică a cultivat-o în sânul poporului român.

Împreună cu toți episcopii Sfintei noastre Biserici, prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria și a Fericiților Episcopi Martiri, îl rugăm pe Domnul nostru Isus Cristos să binecuvânteze și să ocrotească România!

La mulți ani, români!

La mulți ani, România!

Distribuie

Lasă un comentariu

Top