Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează verificări privind modul de respectare a prevederilor legale referitoare la activitățile cu articole pirotehnice. Scopul este siguranța cetățenilor și evitarea oricăror incidente ce ar putea avea loc ca urmare a achiziționării de articole pirotehnice din mediul online, de la persoane neautorizate.

În urma verificărilor efectuate de polițiști în data de 9 octombrie a.c., au fost indisponibilizate 5 kg. de articole pirotehnice.
Polițiștii au depistat o persoană din municipiul Orăștie care deținea și depozita fără drept, la domiciliul său, articole pirotehnice din categoria F4, destinate a fi utilizate exclusiv de pirotehnicieni.
Cantitatea de 5 kg. de articole pirotehnice indisponibilizate constă în baterii de artificii și emițătoare de sunet, produse pe care persoana în cauză le-ar fi achiziționat din mediul on-line, de la persoane neautorizate.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de ,,prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2, efectuate fără drept”.
Conform prevederilor legale, persoanele fizice pot detine si folosi articole pirotehnice doar din categoriile F1 și P1. Nu pot confecţiona, deţine, comercializa, importa, folosi sau executa orice altă operaţiune cu articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, P2, T1 şi T2.