Polițiștii din Aiud, au emis un ordin de protecție provizoriu și au deschis un dosar penal pentru violență în familie, pe numele unui bărbat în vârstă de 53 de ani din municipiu.
Bărbatul este învinuit că pe fondul consumului de alcool și a unor discuții în contradictoriu, și-a agresat și amenințat concubina.
La data de 6 ianuarie 2023, o femeie de 53 de ani, din Aiud, a sesizat Poliția Municipiului Aiud, prin 112, cu privire la faptul fost agresată de partenerul său.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 53 de ani, și-ar fi lovit concubina și ar fi amenințat-o, cu moartea.
În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, a rezultat că se impune emiterea ordinului de protecție provizoriu, iar agresorului i-a fost interzis să se apropie de femeie.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.