Noaptea Muzeelor 2021, ediţia a XVII-a, va avea loc sâmbătă, 12 iunie, la nivel naţional. Manifestarea propune expoziţii, proiecţii, spectacole, ateliere, concerte, tururi ghidate.
Activitățile din Noaptea Muzeelor sunt oferite anul acesta iubitorilor de cultură de către muzee și case memoriale, galerii de artă, institute culturale, saloane și studiouri creative, castele, palate, cetăți, mori, teatre, universități, cinematografe, biblioteci, memoriale ale terorii comuniste, atenee, opere, filarmonici, lăcașe de cult sau case ale experimentelor.
Iniţiat în urmă cu 17 ani de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, evenimentul Noaptea Muzeelor este organizat anual pe plan european.
Muzeul de Științele Naturii din municipiul Aiud, se va alătura proiectului național Noaptea Muzeelor, printr – un eveniment care va avea loc sâmbătă, și va include vizitarea gratuită a unității de cultură, între orele 14.00 – 22.00.
În cadrul turului muzeului, vizitatorii vor putea admira și două expoziții, una dedicată domeniului arheologiei, sub genericul” Vestigii materiale descoperite în cadrul cercetărilor arheologice în centrul istoric al Aiudului”, și una de fotografie, sub genericul ²Aiud², realizată de fotografii Andrei Bako și Zoltan Balog.
Primii 50 de vizitatori vor primi gratuit câte un album de fotografii:” AIUDUL MEU”, Robert Lixandru/Ioan Hădărig.
Muzeul de Științele Naturii din Aiud se află la etajul I al clădirii Colegiului Național Bethlen Gabor.
Vizitarea muzeului se realizează cu respectarea normelor sanitare în vigoare. Purtarea măștii este obligatorie.