Elevii din comuna Bucium vor beneficia de transport modern și ecologic, odată cu sosirea unui microbuz electric destinat transportului școlar. Acesta a fost livrat astăzi către administrația locală, în cadrul proiectului „Microbuze electrice pentru elevii din județul Alba”, derulat de Consiliul Județean Alba și finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Proiectul a fost conceput pentru a sprijini comunitățile locale care au solicitat astfel de mijloace de transport, având ca obiectiv facilitarea accesului elevilor la unitățile de învățământ într-un mod sustenabil și prietenos cu mediul.
Microbuzul electric va deservi copiii care frecventează grădinițele și școlile din comuna Bucium, asigurând un transport sigur și eficient. Această inițiativă contribuie atât la reducerea poluării, cât și la îmbunătățirea condițiilor de deplasare pentru elevii din mediul rural.
