Pompierii din cadrul Stației Câmpeni – echipaj SMURD, au fost duminică seara, solicitați să intervină la un pacient din localitatea Lunca de Jos, comuna Vidra, care suferă de dispanee.
Din cauza zonei greu accesibile aproximativ 1,5 kilometri și înzăpezite, au fost suplimentate forțele și mijloacele de intervenție cu o autospecială de prima intervenție și comandă (APIC) și o UTV (autoșenilată) pentru facilitarea cât mai rapidă a accesului echipajelor medicale la locul solicitării și transportul persoanei la ambulanță, transmit reprezentanții ISU Alba.
Salvatorii au ajuns la pacient, care a fost preluat și transportat la ambulanța SMURD.



