Florin Roman evacuat cu forța de la prezidiul Parlamentului. Votarea moțiunii de cenzură citită după pronunțarea Curții Constituționale

0

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Roman, a fost evacua joi, cu forța din prezidiul Parlamentul României, de către parlamentarii USR – PLUS și AUR.

Plenul Parlamentului României, a fost convocat joi, cu începere de la ora 16.00, pentru citirea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Florin Cîțu, depusă de USR – PLUS și AUR.

Deputatul PNL Florin Roman, care a fost delegat de Ludovic Orban să-l înlocuiască la prezidiu, a deschis ședința cu propunerea votării ordinii de zi, însă Ionuț Moșteanu, de la USR PLUS, a citit regulamentul, susținând că, în lipsa lui Ludovic Orban, ședința trebuie condusă de Anca Dragu, președinta Senatului, și nu de Florin Roman, care este vicepreședinte la Camera Deputaților.

Florin Roman a refuzat să cedeze microfonul și a continuat să ceară vot pe ordinea de zi, deși au venit chestorii și chiar au tras scaunul de sub el.

Florin Roman a continuat să vobească din picioare, ținându-se la propriu de microfon să nu fie îndepărtat de chestori, cerând votul pe ordinea de zi.

Toată scena s-a desfășurat în timp ce George Simion, liderul AUR, transmitea totul live pe Facebook.

În cele din urmă, Florin Roman a fost îndepărtat de la microfon, și-a luat rucsacul și a plecat de la prezidiu.

Anca Dragu, președinta Senatului, a preluat microfonul și a reluat ședința de la început.

Grupul de parlamentari din partea USR – PLUS, a cerut respectarea calendarului pentru votul moțiunii de cenzură, dar PSD și PNL, au reușit să blocheze din nou demersul acestora.

Dezbaterea și votul moțiunii de cenzură sunt în continuare blocate în Parlament.

Votarea moțiunii de cenzură este amânată până când se pronunță Curtea Constituțională pe sesizarea depusă de Guvern, au decis, joi, Birourile permanente reunite, cu voturile PSD, PNL și UDMR.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top