FOTO : „ECO Ighiu” inițiativa edilului pentru o comună curată și sănătoasă
Vineri, în comuna Ighiu, a avut loc o acțiune de ecologizare, intitulată, venită la îndemnul primarului comunei, Traian Rusu.
Vineri, în comuna Ighiu, a avut loc o acțiune de ecologizare, intitulată, venită la îndemnul primarului comunei, Traian Rusu.
Peste 10 milioane lei vor fi investiți în comuna Ighiu, din județul Alba, printr-un contract de finanțare nerambursabilă prin Programul…
Primăriile care desfăşoară lucrări prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală se află în situaţii dificile din cauza creşterii preţurilor la…
Elevii din comuna Ighiu care au obţinut rezultate deosebite la olimpiadele şi concursurile naţionale au fost premiați în azi, de…
Primăria comunei Ighiu, a primit vizita unei delegații din marea Britanie din cadrul ”Operațiunii Sabre”, care a adus o autospecială…
Câteva sute de persoane – primari şi consilieri locali ai PNL – au protestat, luni seară, în mai multe oraşe,…
Și vârsta a treia poate fi frumoasă! Acest fapt a fost demonstrat de reprezentanții administrației locale din Ighiu prin organizarea…
Aspectul curat și îngrijit pe care comuna Ighiu îl afisează încă de la intrare în satul Șard, reprezintă cel mai…