A trecut mai bine de un an de la cel mai mare abuz civic comis împotriva românilor după 1989: furtul identității majorității cetățenilor. Nu un incident tehnic. Nu o „eroare administrativă”. Ci un atac sistemic asupra dreptului fundamental de a fi recunoscut ca individ, ca cetățean, ca subiect de drept.
În orice stat care se respectă, un asemenea fapt ar fi declanșat alerte academice, dezbateri publice, poziții instituționale ferme. În România, a declanșat… nimic.
O liniște suspectă.
O absență rușinoasă.
O fugă generalizată a celor care se autointitulează „elită”.
Academia Română, instituție care se revendică drept depozitar al conștiinței naționale, nu doar că a tăcut, dar s-a făcut nevăzută. Nicio poziție oficială. Nicio analiză. Nicio alarmă publică. Nici măcar ipocrizia unei declarații de circumstanță.
Aceasta nu mai este neglijență.
Aceasta este abandon de misiune.
Prin statut, Academia Română este obligată să urmărească și să analizeze fenomenele majore ale vieții sociale românești. Furtul identității cetățenilor este un astfel de fenomen. Faptul că Academia a ales să-l ignore demonstrează un adevăr dureros: instituția nu mai servește societatea, ci propriul confort.
Intelectualii României, aceia care apar în studiouri, care predică despre valori, democrație și stat de drept, au dispărut exact când valorile au fost călcate în picioare. Curajul lor se oprește acolo unde începe riscul. Vocea lor există doar în spații sigure, bine iluminate, fără consecințe.
Aceasta nu este elită.
Este decor intelectual.
O elită autentică ar fi denunțat abuzul.
Ar fi explicat implicațiile.
Ar fi pus presiune publică.
Elita românească a ales altceva: tăcerea calculată.
Să fim clari: tăcerea în fața unui abuz major nu este neutralitate. Este luare de poziție de partea agresorului. Este validarea faptului împlinit. Este semnalul transmis societății că drepturile pot fi încălcate fără reacție.
România nu este doar o țară cu probleme politice. Este o țară lăsată fără apărători morali. Cetățeanul a fost deposedat de identitate, iar cei care trebuiau să strige au ales să-și regleze tăcerea pe frecvența puterii.
Dacă Academia Română nu poate reacționa la un atac frontal asupra identității civice a românilor, atunci trebuie spus fără ocol: nu mai are legitimitate morală. Este o instituție publică finanțată din bani publici care refuză să-și îndeplinească rolul public.
Istoria nu va reține diplomele.
Nu va reține titlurile.
Va reține tăcerea.
Și această tăcere va fi consemnată nu ca prudență academică, ci ca lașitate instituțională. Nu ca echilibru, ci ca trădare a interesului public.
Românii nu au fost abandonați doar de politicieni. Au fost abandonați de cei care pretind că gândesc pentru ei.
Iar o elită care nu apără cetățeanul atunci când acesta este agresat nu mai este elită.
Este doar o castă mută, ruptă de realitate, irelevantă pentru prezent și vinovată față de viitor.
