Două autospeciale din cadrul ISU Alba, au fost amplasate în parcarea Stadionului „Cetate” din Alba Iulia, pentru ca pompierii să poate intervenii cât mai rapid, în situațiile de urgență.
Cele două autospeciale de pompieri, vor intervenii în cazul unor incendii, în cartierele albaiuliene Cetate, Micești și Pâclișa.
Anunțul a fost făcut de către primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa într-o postare pe pagina de socializare.
”Siguranța cetățenilor este primordială, și doresc să asigur albaiulienii că facem toate demersurile necesare pentru a îi proteja.
Lucrările pe loturile de mobilitate care sunt în plină desfășurare în Alba Iulia, pot îngreuna, în unele momente, deplasarea autospecialelor de intervenție la eventuale incendii produse pe raza municipiului.
Astfel, la solicitarea domnului Inspector Șef al I.S.U. Alba Iulia, colonel Ovidiu Costea, am pus la dispoziția instituției un spațiu pentru amplasarea a două autospeciale de intervenție cu echipajele aferente, în zona stadionului ”Unirea” pentru a scădea timpul de răspuns în situații de urgență în cartierele Cetate, Micești și Pâclișa”.




