Delgaz Grid: precizări referitoare la responsabilitatea asigurării funcționării instalațiilor de utilizare în condiții de siguranță.

- Responsabilitatea întreținerii şi remedierii defecțiunilor instalației de utilizare aparține proprietarilor, respectiv, asociațiilor de proprietari;
- Orice intervenții la instalațiile de utilizare pot fi realizate exclusiv de către firme autorizate ANRE
Delgaz Grid administrează, exploatează şi întreține sistemul de distribuţie a gazelor naturale compus din conducte şi branșamente stradale, echipamente de măsurare şi reglare a presiunii gazelor naturale.
În același timp, compania are obligația de a prelua, 24 de ore din 24, sesizările și reclamațiile clienților referitoare la apariția unor defecțiuni care vizează potențiale scurgeri de gaze și de a lua măsuri de urgență. În momentul în care se primește o sesizare privind eventuale scurgeri de gaze naturale, o echipă se deplasează în cel mai scurt timp posibil la fața locului.
În cazul în care se constată că există scurgeri de gaz din instalațiile de utilizare (instalațiile de la regulatorul de presiune până la aparatele consumatoare de combustibili gazoși, care sunt proprietatea clienților), este obligatorie întreruperea alimentării întrucât instalația nu îndeplinește condițiile de funcționare în siguranță.
Înțelegem şi regretăm disconfortul clienților, dar această măsură este obligatorie pentru a preveni producerea unui eveniment cu urmări nedorite, siguranța consumatorilor fiind prioritară.
Locatarii sunt anunțați că asociației de proprietari/proprietarilor le revine responsabilitatea remedierii defecțiunii prin intermediul unei firme autorizate de către ANRE, astfel încât, ulterior, Delgaz Grid să poată relua, de urgență, alimentarea cu gaze naturale în condiții de siguranță.
Recomandăm consumatorilor, mai ales asociațiilor de proprietari, să aibă permanent actualizate datele de contact ale firmelor autorizate, astfel încât verificarea și eliminarea unor defecțiuni să fie făcută cât mai operativ, iar reluarea alimentării cu gaze naturale să se efectueze cât mai repede posibil.
Firmele autorizate de către ANRE pentru aceste lucrări se găsesc la https://portal.anre.ro/PublicLists/AtestatGN, consumatorii având posibilitatea de a alege oricare dintre aceste firme.
Verificarea periodică a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale se realizează o dată la doi ani iar revizia tehnică o dată la 10 ani.
Ordinul nr. 179/2015 al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei pentru aprobarea Procedurii privind verificările şi reviziile tehnice ale instalațiilor de utilizare a gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare, prevede următoarele:
- întreținerea, exploatarea şi repararea instalațiilor de utilizare a gazelor naturale revine clientului final, care răspunde pentru buna lor funcționare;
- clientul final are obligația să efectueze, exclusiv prin intermediul unui operator economic autorizat, selectat de către acesta, verificările şi reviziile tehnice atât ale instalației individuale de utilizare, cât şi ale instalației comune de utilizare (instalația comună de utilizare este partea instalației de utilizare care deservește mai mulți clienți finali, cuprinsă între regulatorul de presiune şi toate contoarele amplasate pe aceasta; instalația comună de utilizare este proprietatea comună a clienților finali deserviți);
- în situația instalațiilor de utilizare comune, clienții finali pot hotărî să efectueze la aceeași dată verificarea sau revizia tehnică a instalației comune de utilizare în condițiile stabilite de comun acord;
- în situația în care clienții finali sunt constituiți într-o asociație de proprietari, aceasta poate realiza verificarea sau revizia tehnică a instalației comune de utilizare;
- clientul final şi/sau membrii asociaților de proprietari/locatari au/are obligația să asigure respectarea condițiilor tehnice pentru funcționarea în siguranță a instalației de utilizare și răspund pentru eventualele consecințe apărute ca urmare a neefectuării verificărilor şi/sau reviziilor tehnice a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale.
Despre Delgaz Grid
Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.800 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de peste 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit 2,2 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze naturale şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 3,37 miliarde de euro.