De ești bun, donează azi, facem Casa dintre brazi!

0

La OMV Petrom Bucharest Half Marathon, pe 11 mai, participă o echipă care aleargă… până la Zărnești și înapoi! Este Team CID și cauza lor este Casa dintre Brazi, care se va construi în Zărnești!

Și totuși… cum ajung alergătorii de la București la Zărnești? Așa cum fac prietenii de când lumea, anume punând mână de la mână și kilometru de la kilometru, energie peste energie, pentru un obiectiv comun: construirea Casei dintre Brazi – o casă așa cum nu s-a mai văzut, care poate fi casă de vacanță pentru copiii în dificultate.

Proiectul aparține Fundației Copii în Dificultate CID – care de  35 de ani se implică în ajutorarea copiilor care fie au dizabilități, fie provin din familii defavorizate, fie ambele, fie, mai rău, au fost abandonați de părinții lor săraci și speriați de ce înseamnă îngrijirea unui copil cu o dizabilitate severă.

Poveștile copiilor sunt foarte triste. Cei mai mulți au ajuns aici după ce au fost abandonați de familiile în care s-au născut sau după ce doctorii nu le-au mai dat nici o șansă să se facă bine. Locul în căsuțele Fundației CID este ultima și singura lor speranță. Aici, fiecare zi de viață este considerată un dar.

Cum poate exista vacanță pentru acești copii? Ei bine, aici intervine ideea: construirea unei case de vacanță din temelii, special concepută pentru a adăposti copii cu dizabilități, care vor avea prioritate în găzduire, dar și copii care nu au astfel de probleme, tocmai pentru a asigura incluziunea.

Detalii despre proiect găsiți aici: https://casadintrebrazicid.com.ro/

Proiectul există, există și planul de cheltuieli… resursele însă urmează să fie adunate! Aici intervin prietenii Căsuței dintre Brazi, Team CID, care la OMV Petrom Bucharest Half Marathon își propun să adune donații în valoare de 19.000 de lei, deci câte 100 de lei per kilometrul alergat – din cei 190 de km care despart Bucureștiul de Zărnești!

Echipa e entuziastă, sunt deja 70 de alergători, participanți la probele de 10 km și Fun Race (2,5 km), inclusiv Cristina, frumoasa domnișoară CID, care participă la Fun Race fotolii rulante și care este inspirația întregii campanii. Însumând distanțele pe care ei își propun să le alerge.. depășim cei 190 km București-Zărnești și aproape ajungem înapoi la București – totalul este de 275 km.

Majoritatea alergătorilor din Team CID sunt tineri și entuziaști – guest-starul echipei este Vero Căliman, mai bine cunoscută în calitatea de fostă Fetița Zurli, căreia i se alătură echipe mari de la Colegiul Național Ion Creangă, (mulțumim Flori) și Beirut International School, (mulțumim Sally), precum și Răducu Marian, prezentator, actor, învățător,  actrițele Andra Mirescu, Andreea Gaica, și oameni minunați de La Centrul Național al Dansului, (mulțumim Maggie).

Să aduci bucurie, chiar si un strop, este un lucru mare. Ne propunem să punem un zâmbet pe fețele unor oameni pentru care bucuria în viața de zi cu zi este o provocare. Alergând pentru visul Casei dintre Brazi ne încărcăm și noi la rândul nostru cu voința și determinarea de a nu renunța, care îi unește pe copiii curajoși care vor sta în casă și pe prietenii lor curajoși care le construiesc casa pentru ceva nemaipomenit: în sfârșit vacanța cea frumoasă!”,ne spune Vero Căliman.

Un star cu totul special în Team CID este înotătorul Mihai Badea, care va fi prezent împreună cu soția lui. Mihai mai are un plan măreț pentru a ajuta Team CID pe cont propriu: va înota într-una dintre cele mai grele probe care există: temutul Lake Powell! Cursa are nu mai puțin de 130 de km în apele înșelătoare ale lacului din SUA; este un soi de ultramaraton al înotului, durează 60 de ore și se desfășoară între 11 și 13 august 2024. Nu e de mirare că o singură sportivă, Sara Thomas, a reușit vreodată să parcurgă întregul traseu. Expediția lui Mihai va atrage atenția întregii lumi sportive și va ajuta la înălțarea căsuței de vis de la Zărnești, Casa dintre Brazi.

Oricine poate să se alăture echipei Team CID, donând pentru visul Căsuței dintre brazi, mai exact acum pentru gardul Căsuței, care va fi construit din banii adunați de alergătorii la OMV Petrom Bucharest Half Marathon. Haideți deci să construimîmpreună!

Donează aici:

Pagini fundraising – Team CID: TeamCID aleargă pentru CASA DINTRE BRAZI! – Galantom – Comunitatea oamenilor de binehttps://cid.galantom.ro/fundraising_pages/view?id=38484

Sau trimite un sms cu textul ZILE, la 8844 și transformă 2 euro în viață.

De ești bun, donează azi, facem Casa dintre brazi!

Distribuie

Lasă un comentariu

Top