Ce dă Blajul! Volei Alba Blaj – Grot Budowlani Łódź 3-1. Victorie pentru echipa din „Mica Romă” în manșa tur din sferturile CEV Cup

0

Volei Alba Blaj a câștigat miercuri seară, cu scorul de 3-1, în fața formației poloneze Grot Budowlani Łódź, într-o partidă contând pentru manșa tur a sferturilor de finală CEV Cup.

Partida s-a disputat în Sala Polivalentă din Târgu Mureș.

Echipa din „Mica Romă”, a câștigat în 4 seturi, blăjencele câștigând primul, al doilea și setul decisiv, polonezele l-au câștigat pe cel de-al treilea.

Scorul pe seturi a fost 25-23, 25-13, 25-27, 25-19.

Campioana Volei Alba Blaj a ajuns în faza sferturilor de finală CEV Cup după ce a încheiat pe locul 3 din grupa B a Ligii Campionilor, în urma rezultatelor: 2-3 şi 1-3 cu Volero Le Cannet, 1-3 şi 0-3 cu Vero Volley Milano, 3-0 şi 3-1cu Prometey Dnipro.

Volei Alba Blaj va disputa manșa retur, pe 1 martie, în Polonia.

Echipa care câștigă acest duel va ajunge în semifinalele CEV Cup.

Cele mai bune marcatoare de la campioana României, Volei Alba Blaj au fost: Gergana Dimitrova și Dajana Bošković cu câte 18 reușite și Jovana Kocić cu 17 reușite.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top