Introducere: problema care deranjează cu adevărat
În România, un paradox periculos afectează cei mai vulnerabili: pacienții din spitalele de psihiatrie. Nu abuzurile sau condițiile inumane deranjează, ci faptul că cineva le vede și le semnalează public.
Recent, Asociația Spitalelor de Psihiatrie a decis să conteste vizitele Consiliului de Monitorizare (CM) și ale ONG-urilor, transformând mecanismele de supraveghere într-o țintă, nu problema reală.
Cazul Jebel: un semnal de alarmă ignorat
La Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Jebel, situația a fost revoltătoare:
Peste 20 de paciente ținute într-o magazie.O pacientă conectată la oxigen plasată pe un hol între dulapuri.Un focar de scabie nedeclarat la timp.
„Pentru orice sistem sanitar funcțional, aceste fapte ar fi declanșat controale și demiteri. La unii manageri, au fost percepute ca o ofensă.”
Realitatea, când este documentată, provoacă revoltă. Iar în loc să fie rezolvată, problema devine cine o vede.
Demersul Asociației: protejarea imaginii sau „restabilirea legii”?
În urma unei întâlniri cu reprezentanții a 25 de spitale, Asociația Spitalelor de Psihiatrie a votat continuarea demersului privind „modul de funcționare al Consiliului de Monitorizare” și vizitele comune CM + ONG.
„Cei monitorizați contestă regulile monitorizării. Aceleași reguli care funcționau fără obiecții ani la rând, devin acum o problemă doar când realitatea devine incomodă.”
Un detaliu incomod: când monitorizarea era „în regulă”
Președintele Asociației, dr. Lucian Constantin Paziuc, a făcut parte din comisia de psihiatri constituită de Ministerul Sănătății după scandalul de la Spitalul de Psihiatrie Târnăveni. Atunci, rapoartele Consiliului de Monitorizare erau considerate legitime.
Acum, când vizitează spitale conduse de membri ai Asociației, devin „problematice”.
Cazul ajunge în Parlament: cine deranjează, de fapt?
Documentul Asociației a ajuns la Comisia pentru Drepturile Omului din Senat, care solicită explicații Consiliului de Monitorizare nu pentru faptele constatate, ci pentru comunicarea lor publică.
„Problema nu mai pare a fi încălcarea drepturilor pacienților, ci expunerea acestora.”
Federația SANITAS – de partea cui?
Surprinzător, SANITAS sprijină demersul Asociației, deși ar trebui să apere:
- Drepturile angajaților
- Condițiile de muncă
- Siguranța profesională
- Și indirect, pacienții
„De ce plătim cotizații unei federații mai preocupate de liniștea managerilor decât de drepturile angajaților și pacienților?”
Relațiile apropiate dintre conducerea federației și Asociația Spitalelor de Psihiatrie ridică semne de întrebare serioase.
Managerii tăcuți și banii ceruți
Nu toți managerii au fost prezenți la întâlnire. Unii se întreabă de ce ar trebui să plătească 6.000 lei anual unei asociații care pare să ignore interesele pacienților.
„Nu avem nimic de ascuns și nu vedem de ce monitorizarea ar fi o problemă.”
Întâlnirea trebuia să fie și online. Nu s-a întâmplat: „Nu e prevăzut în statut”. Un detaliu minor? Nu chiar – arată dorința de control absolut.
Cine sunt, de fapt, deranjații?
Monitorizarea de către CM și ONG-uri nu e nouă. Legislația există de ani de zile. Ce deranjează cu adevărat nu e legea, ci realitatea incomodă din unele spitale de psihiatrie.
„În loc să corecteze abuzurile, unii aleg să reducă vocile care documentează mizeria.”
Concluzie: pacienții nu sunt o problemă de imagine
Când cei controlați încearcă să rescrie regulile controlului, nu mai vorbim despre „restabilirea cadrului legal”, ci despre un conflict de interese periculos.
Pacienții din spitalele de psihiatrie sunt oameni vulnerabili, dependenți total de un sistem care uneori pare mai preocupat de tăcere decât de demnitate.
Autor: Irina Codreanu | Civis News
Articol preluat de pe platforma Civis News, in baza unei colaborări redacționale cu Opinia Transilvană.
