Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit la un accident rutier produs pe raza comunei Apahida.

În eveniment au fost implicate un autoturism și un buldoexcavator. În urma impactului, o femeie de aproximativ 30 de ani a rămas blocată în autoturism, fiind necesară intervenția echipajelor de descarcerare pentru extragerea acesteia în siguranță.
Potrivit salvatorilor, victima era conștientă și cooperantă la momentul preluării. Aceasta a fost asistată de un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă și transportată ulterior la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale echipate cu modul de descarcerare, precum și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.
Autoritățile urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.