Accident în apropiere de Balomir: Două persoane au fost rănite, de un șofer care a urcat băut la volan

0

Un accident de circulație, a avut loc sâmbătă seara, pe DN 7, în afara localităţii Balomir, județul Alba.

O mașină, în care se aflau doi bărbați, a intrat într – un cap de pod, iar în urma accidentului, ambii pasageri din autoturism, au fost răniți.

Șoferul care a provocat accidentul, se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul testului etilotest, indicând o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 18 decembrie 2021, în jurul orei 23,30, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier Alba au intervenit pe DN 7, la kilometrul 344, în afara localității Balomir, unde a fost semnalată producerea unui accident rutier.

Din primele cercetări a rezultat că un bărbat de 37 de ani, din Cugir, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, a pătruns pe sensul opus de mers după care a intrat în coliziune cu un cap de pod.

În urma accidentului, conducătorul auto și un bărbat de 44 de ani, pasager în autoturism, au suferit leziuni corporale ușoare.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Bărbatului i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top