Spitalul Orăşenesc din orașul Cugir stă pe un butoi de pulbere. Unul dintre medicii instituției medicale, și-a anunțat demisia prin intermediul paginii de socializare.
Este vorba despre medicul urolog Eugen Brândaș, care a anunțat că își va da demisia de luni din funcția pe care o deține în cadrul spitalului din Cugir.
La baza demisiei doctorului urolog, ar sta un conflict pe care cadrul medical l-ar avea cu un alt doctor din cadrul aceluiași spital (medicul ortoped Summant Ramchurn).
Medicul urolog Eugen Brândaș profesează în cadrul spitalului din Cugir din anul 2019.
„Cu mult respect va anunț că începând cu data de 6 martie 2023 îmi voi da demisia de la Spitalul Orăşenesc Cugir.
M-am săturat să fiu în bătaia pustii fără motiv, dar mai ales a colegilor pe care i-am ajutat și adus în Spitalul Orășenesc Cugir, în special Dr. Summant (ortoped).
Caracterul lui jegos a mers până acolo încât a reușit să convingă doi pacienți și să-i aducă ca martori (mincinoși) în comisia de disciplină a spitalului, unde au declarat că eu i-aș fi înjurat fără motiv.
Cei care mă cunoașteți știți foarte bine că de patru ani jumate, de când am venit aici, am ajutat pe toată lumea, și am făcut și din imposibil posibil.
Refuz să mai coordonez Centrul de Primiti Urgențe (CPU) și refuz să-mi mai asum cazurile pe care el refuză să le vadă, pacienți aflați în stare gravă, pacienți care puteau fi rezolvați aici și pentru care m-am milogit de multe ori să fie primiți în alte centre ca să fie rezolvați, pentru că am vrut să îmi fac datoria ca om, în primul rând”, a fost mesajul postat de doctorul Eugen Brândaș, pe pagina proprie de socializare.

