Membrii Partidului România Mare – Filiala Mureș, au fost prezenți joi la Centrul de Transfuzie Sanguină din municipiu, unde au donat sânge pentru victimele cutremurului devastator din Turcia, în cadrul campaniei, PRM MUREȘ – SALVEAZĂ VIEȚI!”.
Partidul România Mare a derulat la nivel național, o campanie umanitară de strângere de fonduri pentru sinistrații cutremurelor din Turcia și Siria.
„PRM MUREȘ – SALVEAZĂ VIEȚI!
La inițiativa Președintelui Partidului România Mare, domnul Victor Iovici a fost inițiată o acțiune umanitară de strângere de fonduri, donații umanitare.
Partidul România Mare fiind un partid cu principii și valori morale nu poate fi indiferent semenilor noștri aflați în suferință.
Transilvania răspunde prezent!” Mureșul, Brașovul și celelalte filiale implicate au făcut dovada vie de ajutor și implicare necondiționată, subliniind faptul că solidaritatea nu are granițe.
Filiala județeană Mureș s-a alăturat acestei acțiuni contribuind prin participarea membrilor săi la o sesiune de donare de sânge, PRM MUREȘ – SALVEAZĂ VIEȚI!”, având convingerea că o picătură de sânge salvează o viață. Tot în acest cadru se folosește toată diligența pentru strângerea de ajutoare umanitare care să le facă viața puțin mai ușoară și să treacă prin situația dezastrului produs de nemilosul cutremur.
În fața neputinței, nu trebuie să rămânem indiferenți! De aceea Partidul Romania Mare Mureș este alături de cei aflați în suferință”, a fost mesajul transmis de președintele filialei PRM Târgu Mureș, Axente Ciprian Degan.





