Autocar plin cu pasageri, care se îndrepta spre Alba Iulia, implicat într-un accident rutier pe DN7

0

Un autocar plin cu pasageri care se îndreptau spre Alba Iulia, a fost implicat vineri seară, într-un accident rutier care a avut loc pe DN7 în zona stațiunii Călimănești.

Autocarul plin cu pasageri a intrat în coliziune cu un TIR, în urma accidentului o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale.

„Evenimentul s-a produs în această seară, în jurul orei 19:30, la intrarea în orașul Călimănești, pe DN 7, cele două autovehicule intrând în coliziune. În momentul impactului, în autocar se aflau 16 pasageri, dintre aceștia două personae având nevoie de îngrijiri medicale. Un bărbat în vârstă de 41 de ani a suferit un traumatism toracic, după evaluare fiind necesară transportarea sa la UPU Vâlcea pentru îngrijiri și investigații suplimentare. Încă un pasager a suferit un atac de panică, acesta fiind evaluat de personalul SMURD la fața locului, nefiind necesară transportarea sa la spital”, au transmis reprezentanții ISU Vâlcea.

Restul pasagerilor vor continua deplasarea spre Alba Iulia, aceasta fiind destinația finală, dar cu un alt autocar din zonă. Pasagerii sunt toți cetateni români.

Pe toată durata intervenției, traficul rutier a fost afectat în totalitate și ulterior parțial.

Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului rutier.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top