Medalie de bronz pentru echipa de fotbal Florea Grup, la Euro Business Cup

0

În perioada 19-23 octombrie 2022, în Antalya, Turcia, s-a desfășurat Euro Business Cup, o competiție de minifotbal destinată companiilor.

Competiția s-a desfășurat sub egida EMF (European Minifootball Federation).

La competiția din Turcia, România a fost reprezentată de echipa de fotbal a companiei Florea Grup din Alba Iulia.

Competiția a reunit echipe din 9 țări, fiecare dintre ele având câte 6 jucători pe teren. Meciurile se joacă pe gazon, dimensiunile terenului fiind de 46 x 26 m.

Fiecare grupă are câte 4 echipe, iar partidele se vor juca în câte două reprize de câte 20 de minute.

În teren pentru echipa companiei Florea Grup, s-au aflat jucătorii: Barna Petru Ovidiu (nr. 1), Uta Andrei Cătălin (nr. 4), Florea Cristian (nr. 7), Tripsa Robert Ioan (nr. 8), Trifa Andrei (nr. 9), Florea Marcel (nr. 10), Florea David (nr. 11), Brânză Ciprian (nr.13), Florea Andrei (nr. 22), Onaca Adrian (nr. 44).

Este a doua participare a echipei din Alba Iulia la Euro Business Cup, prima fiind în 2019, când Florea Grup a obținut cel mai bun rezultat al unei echipe românești la această competiție.

Florea Grup a câștigat medalia de bronz, după ce echipa din Alba a câștigat finala mică în fața echipei Starz League din Anglia, cu scorul de 4-3 după loviturile de la 7 metri, după în timpul regulamentar scorul a fost egal 1-1.

În Turcia, fotbaliștii Florea Grup, au câștigat 6 meciuri din 7 jucate, marcând în total 24 de goluri.

Fotbaliștilor din Alba, le-a revenit și două trofee individuale oferite de către organizatori, fiind vorba despre golgheterul turneului – Ciprian Brânză, iar trofeul pentru cel mai bun portar i-a revenit lui Ovidiu Barna.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top