Jucătorul albaiulian Nicolae Stanciu, a ratat sâmbătă, o lovitură de la 11 metri, pentru echipa sa de club, Slavia Praga, în partida disputată în deplasare, pe terenul formației Sigma Olomouc.
Execuția lui Stanciu, de la punctul cu văr, s – a dus în transversală. Penalty – ul a fost ratat în repriza secundă a partidei, în minutul 52.
Până la urmă, Slavia s – a impus la limită, scor 0 – 1, prin reușita lui Kuchta (min 56).
Stanciu a evoluat în 14 meciuri din 17 în acest sezon din Cehia, reușind două goluri și cinci pase de gol. Fotbalistul a venit la Slavia Praga acum doi ani și jumătate de la Al Ahly.



