Fonduri suplimentare pentru investiţii în turism

1

Executivul a aprobat în şedinţa de guvern de ieri, HG nr. 120/2010  privind aprobarea Listei cuprinzând programele şi proiectele de investiţii în turism şi a surselor de finanţare a documentaţiilor tehnice şi a lucrărilor de execuție a programelor şi obiectivelor de investiţii în turism, precum şi pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate a programelor şi proiectelor de investiţii în turism, cu modificările şi completările ulterioare.

Alba_Iulia_-_Muzeul_Unirii

Prin acest document se facilitează finanţarea unor proiecte de investiţii în turism precum şi finalizarea obiectivelor de investiții aflate în derulare şi a căror finanţare a fost întreruptă după anul 2013.

Astfel, „până la finalul anului 2016, prin deblocarea a 43 de milioane lei se vor putea finaliza câteva proiecte majore de investiţii în infrastructura turistică. Vom acorda prioritate proiectelor aflate într-un stadiu avansat de executare, 80-90% şi mă refer, de exemplu, la obiectivele turistice situate în localităţile Borsec, Govora, Voineasa şi la domeniile schiabile din Câmpulung Moldovenesc, Petroșani şi Lupeni (Straja)”, a spus ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, Costin Borc.

Vicepremierul a adăugat: „Am considerat necesar să suplimentăm bugetul ANT şi mă bucur că am reuşit, cu ocazia rectificării bugetare, să transferăm 4 milioane de lei pentru acţiuni de promovare.  Vom putea continua astfel să ne consolidăm prezenţa online într-un domeniu în care componenta digitală este definitorie. Dezvoltăm și transformăm platforma naţională de turism online într-un portal modern şi integrat de turism şi, de asemenea, alocăm fonduri pentru o serie de acţiuni importante de marketing orientate către incoming.”

Toate aceste măsuri, iniţiate de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, vor contribui la valorificarea resurselor turistice de care dispune România, la dezvoltarea destinaţiilor turistice şi creşterea calităţii serviciilor în turism, pentru ca acest domeniu să se impună ca o activitate economică prioritară în cadrul sistemului economic naţional.

Distribuie

Un comentariu

Lasă un comentariu

Top