57 DE POLIŢIŞTI ÎNCADRAŢI DIN SURSĂ EXTERNĂ AU DEPUS JURĂMÂNTUL LA IPJ ALBA

0

Cei 57 de agenţi de poliţie care au promovat examenul de încadrare din sursă externă susţinut la I.P.J. Alba în data de 19.11.2016,  au depus Jurământului de Credinţă, în cadrul unei festivităţi organizată la sediul inspectoratului.

La Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a avut loc ceremonia în cadrul căreia cei mai proaspeţi poliţişti ai inspectoratului au jurat credinţă statului român şi cetățenilor săi.  

Festivitatea a debutat cu intonarea imnului de stat al României, după care în prezenţa conducerii inspectoratului, agenţii  de poliţie au jurat să respecte Constituţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să aplice în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să îndeplinească cu răspundere şi bună credinţă îndatoririle ce le revin potrivit funcţiei şi să păstreze secretul profesional.

Domnul comisar şef de poliţie Dunca Cristian Ioan, împuternicit şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba le-a prezentat noilor colegi mesajul inspectorului general al Poliţiei Române, domnul chestor principal de poliţie Bogdan Despescu, i-a felicitat pentru alegerea făcută şi le-a reamintit principalele  aspecte ce ţin de rigoarea meseriei pe care  și-au ales-o: „Depunerea jurământului de credinţă este un moment important şi reprezintă debutul în cariera de poliţist. Este legământul dumneavoastră că veţi respecta legile, cetăţenii acestei ţări şi că veţi face cinste uniformei de poliţist. Vă cer să nu uitaţi niciodată acest moment și, cel mai important, să nu uitaţi cei patru piloni pe care acest jurământ s-a clădit: respectarea Constituției,cu drepturile și libertățile fundamentale ale omului, conduita corectă și imparțială în aplicarea legilor țării, îndeplinirea cu răspundere și bună-credință a îndatoririlor şi păstrarea secretului profesional”.

 

În perioada imediat următoare, noii polițiști vor participa la un curs de inițiere în cariera, unde, vor fi instruiți pentru cunoașterea efectivă a activităților desfășurate în calitate de polițist și dobândirea abilităților practice necesare muncii de poliție.

 

După finalizarea cursului, aceştia vor beneficia de îndrumarea și sprijinul colegilor cu experiență, pentru a-și însuși calitățile și obiectivele de urmat în cariera de polițist.

 

Cei 57 de agenţi de poliţie vor fi repartizaţi la subunităţile din judeţ, pentru a completa deficitul de personal din cadrul structurilor de ordine publică (în mediul urban şi rural) şi poliţie rutieră.

 

Îi felicităm pentru performanța lor și le urăm succes la acest început de carieră în frumoasa profesie pe care și-au ales-o!

Distribuie

Lasă un comentariu

Top