209 persoane din județul Alba prinși fără mască, În ultimele 24 de ore. Amenzi totale de 11.000 lei. Patru persoane nu au respectat legea carantinării și a izolării

0

Zeci de amenzi în valoare totală de 11.000 lei au fost date, miercuri, în urma unor controale comune făcute de polițiști, polițiști locali, jandarmi și comisari de la Protecția Consumatorului. Peste 200 de persoane au fost sancționate de către polițiști, pentru că nu purtau masca de protecție în spații publice sau private, așa cum prevede hotărârea CJSU Alba privind pandemia de coronavirus.

Patru persoane din județul Alba, care erau carantinate la domiciliu, au încălcat interdicția de a părăsi locuința în care erau izolați. Trei persoane din aceeași familie au părăsit carantina, pentru a merge la o înmormântare într-o altă localitate, iar o persoană a părăsit carantina, pentru a merge la cumpărături.

Pentru neglijența lor, cele patru persoane, s – au ales cu o amendă primită de la polițiști.

“Inspectoratul de Poliție Județean Alba a intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. În ultimele 24 de ore au fost depistate 209 persoane care nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție sanitară. Au fost aplicate amenzi în valoare de 11.000 de lei și au fost depistate 4 persoane care nu au respectat obligația de a nu părăsi domiciliul, fiind contați ai unor persoane infectate.

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, restaurante, terase, spații publice dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activitățile desfășurate au participat 209 polițiști, polițiști locali, jandarmi, lucrători ISU precum și reprezentanți de la Protecția Consumatorului, Ministerului Sănătății și autorității publice locale.

În cadrul acțiunilor de control au fost verificate 98 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 105 mijloace de transport, din care 50 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 2.270 persoane.

Echipele de control au depistat 209 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii 55/2020, cu amenzi în valoare de 11.000 de lei.

Au fost organizate 4 acțiuni punctuale, la care au fost folosite efective suplimentare.

De exemplu, în Câmpeni a fost organizată o acțiune punctuală̆ pentru verificarea modului în care sunt respectate mă̆şurile de prevenire a ră̆spândirii virusului. Au fost verificate 41 de societăți comerciale, 40 de mijloace de transport și au fost legitimate 119 persoane.

Au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, din care 38 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, conform Legii 55/2020.

La Alba Iulia polițiștii au verificat 9 societăți comerciale, au legitimat 84 de persoane și au aplicat 46 de sancțiuni contravenționale conform Legii 55/2020, unor persoane care nu au folosit masca de protecție sanitară.

Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj, la persoanele aflate în izolare/carantinare, s-a constatat că doi bărbați și o femeie, cu vârste de 20, 35 și 46 de ani, din comună Roșia de Secaș, carantinate la domiciliu, fiind contacți ai unor persoane infectate, nu au respectat obligația de a nu părăsi locația de carantinare și s-au deplasat în județul Sibiu, pentru a participa la o înmormântare.

Tot ieri, 21 octombrie, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei au constatat că un bărbat de 46 de ani, din Veseuș, comună Jidvei, carantinat la domiciliu, fiind contact al unei persoane infectate, a încălcat obligația de a nu părăsi locația de carantine și s-a deplasat într-o comună vecină pentru a-și cumpăra materiale de construcții.

În toate cele 4 situații, față de persoanele depistate a fost luată măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de câte 1.000 de lei, în conformitate cu prevederile art. 66 lit. b din Legea 55/2020 și a fost informată Direcția de Sănătate Publică Alba, pentru a dispune măsurile conform competențelor.

Stimați cetățeni, este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2.

Polițiștii vor continua verificările, iar în cazul în care vor constata abateri de la normele privind măsurile de protecție, vor lua măsuri”.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top