Videoconferinţă a vicepremierului Dîncu cu prefecţi, primari şi reprezentanţi ai CJ, joi, pe tema secetei și a cadastrului !

0

Vicepremierul Vasile Dîncu va discuta, joi dimineaţă, în cadrul unei videoconferinţe, cu prefecţi, reprezentanţi ai Consiliilor Judeţene şi primari din ţară despre măsurile ce trebuie luate împotriva secetei, dar şi despre cadastru.

vasile-dancu1

La videoconferinţă va participa şi ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

Premierul Dacian Cioloş declara, în 4 iulie, la Forumul Administraţiei Publice Locale, că se poate ajunge la un ”punct de blocaj” în agricultură dacă nu există cadastru, precizând că, în aceste condiţii, în câţiva ani nu se vor mai mai putea acorda subvenţii, cadastrul fiind o condiţionalitate asumată de toate statele membre ale Uniunii Europene.

„Un subiect la care eu ţin foarte mult şi unde cred că printr-o mai bună cooperare între Guvern şi dumneavoastră putem avansa mult în acest an şi în următorii ani. Este vorba de cadastru, şi mă refer, în primul rând, la cadastrul agricol, la cadastrul în mediul rural şi asta nu pentru că acesta ar fi mai important decât cadastrul în mediul urban, unde sigur avem şi acolo proiecte de investiţii, care nu se pot dezvolta fără a finaliza acest proces, dar în agricultură pe de o parte vedeţi că ajungem la un punct de blocaj atunci când nu avem cadastru, când anumite proiecte de investiţii nu pot să decurgă normal, când nu putem avea o viziune de dezvoltare teritorială rurală atât timp cât nu avem pusă în valoare această resursă, care este fondul funciar”, a declarat premierul Dacian Cioloş, precizând că în câţiva ani nu se vor mai mai putea acorda subvenţiile dacă nu există cadastru, pentru că este o condiţionalitate asumată de toate statele membre ale Uniunii Europene.

”Deci trebuie să finalizăm şi noi acest proces”, le-a spus premierul Cioloş participanţilor la Forumul Administraţiei Publice Locale.(News.ro)

 

 

Distribuie

Lasă un comentariu

Top