SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII NAPOCA SA A DEBUTAT PE PIAȚA PRINCIPALĂ A BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI

0

IMG_4838

Acțiunile companiei Societatea de Construcții Napoca SA  sunt tranzacționate, începând de astăzi, 27 aprilie 2016, pe piața principală administrată de Bursa de Valori București . Evenimentul a fost marcat prin deschiderea oficială a ședinței de tranzacționare, unde au participat reprezentanți ai companiei și ai Bursei de Valori București, alături de investitori, analiști, brokeri și mass-media.

IMG_4740 (1)

“Listarea acțiunilor Societății de Construcții Napoca SA reprezintă o opțiune strategică fundamentală a companiei noastre, un moment de inflexiune pentru consolidarea reputației noastre și un catalizator pentru creșterea încrederii partenerilor și investitorilor. Această noua provocare ne onorează și ne obligă, în același timp, să ne depășim constant performanțele, prin soluții ingenioase și eficiente. Ne manifestăm convingerea că țintele ambițioase pe care ni le propunem vor fi atinse și că  încrederea noastră în viitorul sectorului de construcții din România va avea succesul scontat”, a spus Dănuț-Dorel Canta, Director al companiei.

“Prezența unei companii pe piața de capital atrage, prin listare, avantajul posibilităților de a oferi încredere, onestitate și performanță, atât clienților și investitorilor, cât și angajaților și partenerilor de afaceri. Este locul unde viziunea și competența liderilor de succes, care înțeleg exigențele pieței, le conferă oportunitatea unicăde a obține avantaje și beneficii pentru companiile respective. Felicit echipa Societății de Construcții Napoca SA pentru decizia de a-și lista  acțiunile pe piața principală și îi doresc mult success”, a afirmat Lucian Anghel, Președinte CA la Bursa de Valori București.

Compania Societatea de Construcții Napoca SA a înregistrat în anul 2015 o cifră de afaceri de 40 de milioane de lei. În primul trimestru al anului 2016, veniturile totale au crescut cu  60,2% față de perioada similara a anului trecut, cu un portofoliu de lucrări, în derulare, de peste 74,5 milioane de euro. Printre proiectele de referință pe care compania le-a executat recent sau care sunt în curs de realizare, se numară Pista de 2100 de metri a Aeroportului Internațional Cluj Napoca, lucrări  de infrastructură, reabilitare, modernizare și extindere la Aeroporturile din Târgu Mureș, Satu Mare, Tulcea, infrastructură la baza aeriană NATO din Fetești, hale industriale, sedii administrative, blocuri și ansambluri de case pentru MAPN, aşezăminte religioase, monumente de artă și lucrări de drumuri și poduri.

Societatea de Construcţii Napoca SA, actor semnificativ pe piața natională din domeniu, s-a înființat în  anul 1991, prin divizarea Trustului de Construcții Cluj, de la care a preluat valorile mobiliare, 60 de ani de experiență, un patrimoniu considerabil și o echipă de specialiști cu pregătire tehnică inalta. Listarea acțiunilor societății pe piața principală a Bursei de Valori București survine ca o evoluție ascendentă firească, în urma desființării pieței RASDAQ, unde fusese listată anterior.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top