Un bărbat din Blaj, a fost reținut pentru 24 de ore, de către polițiști, după ce acesta a lovit un tânăr din municipiu, cu un obiect contondent.
În urma scandalului, tânărul a avut nevoie de îngrijiri medicale.
La data de 6 martie 2022, poliţiştii din Blaj au luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de un bărbat, de 55 de ani, din Blaj, care este cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în seara zilei de 6 martie 2022, în urma unui conflict spontan, l-ar fi lovit, cu un obiect contondent, pe un tânăr, de 18 ani, din Blaj.
În urma incidentului, victima a suferit leziuni în zona gâtului și a fost transportată la spital. În cursul zilei de azi, 7 martie 2022, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.