Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, în vizită la unitățile de cazare pentru refugiați ucraineni

0

Duminică, prefectul județului Alba, dl. Nicolae Albu a vizitat, împreună cu reprezentanți ai Compartimentului pentru Refugiați constituit în cadrul Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției Alba, una din locațiile din județ, unde, în momentul de față, sunt cazați un număr de 15 cetățeni ucraineni.

Prefectul județului a dorit să se asigure că acești cetățeni beneficiază de cele mai bune condiții de cazare, masă și asigurarea celorlalte nevoi, în condițiile în care ei au părăsit Ucraina ca urmare a agresiunii militare din această țară și tranzitează sau sunt cazați, temporar, pe teritoriul țării noastre.

În continuare, autoritățile locale și județene vor asigura sprijin cetățenilor ucraineni, în așa fel încât aceștia să beneficieze de asigurarea minimului de subzistență necesar precum și de asigurarea celorlalte condiții.

În momentul de față, din informațiile existente la nivelul Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției Alba – Compartimentul pentru Refugiați, la nivelul județului Alba au fost cazate, temporar, aproximativ 128 de persoane.

Necesarul de cazare, masă și alte bunuri de subzistență este asigurat, în momentul de față, de persoanele fizice sau juridice care s-au oferit să sprijine benevol acești cetățeni.

Totodată, la nivelul județului Alba, mai multe persoane fizice, juridice, organizații non guvernamentale, autorități publice locale sau județene și-au manifestat sprijinul față de cetățenii ucraineni, fie prin donațiile făcute, fie prin disponibilitățile de cazare și masă oferite.

La nivelul județului Alba au fost implementate mai multe măsuri pentru sprijinul cetățenilor ucraineni, fiind adoptat în acest sens inclusiv un Plan de măsuri (adoptat prin HCJSU nr. 51 din 04.03.2022).

Pentru gestionarea în sistem integrat a asistenței și suportului necesar persoanelor refugiate, provenite în urma agresiunii militare din Ucraina, la nivelul CJCCI Alba este operaționalizat numărul de telefon 0737.373.870, unde, orice persoană poate solicita sprijin sau poate fi îndrumată pe problematica refugiaților.

Nu în ultimul rând, la nivel național, este pusă la dispoziția societății civile, instituțiilor, firmelor sau organizațiilor nonguvernamentale platforma ”Ucraina – Împreună ajutăm mai mult”, disponibilă la link-ul: https://bit.ly/3K1mb3s.

Și în astfel de momente, cetățenii noștri au dovedit că au o inimă mare, iar limba, cetățenia sau țara de origine nu reprezintă o barieră în calea solidarității, atunci când este necesar.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top