O femeie de 33 de ani a fost amenințată de fostul său partener de viață .Acesta a fost reținut pentru 24 de ore

0

La data de 7 aprilie 2024, polițiștii de ordine publică din Blaj au fost sesizați, de către o femeie de 33 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că a fost amenințată de fostul partener de viață.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, în seara aceleiași zile, în jurul orei 21.50, pe fondul unor neînțelegeri, bărbatul ar fi contactat-o, telefonic, pe femeie și i-ar fi adresat amenințări, iar ulterior s-ar fi deplasat la locuința acesteia, unde ar fi continuat să o amenințe cu acte de violență.

Față de bărbat, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, prin care i-a fost interzis să se apropie de fosta sa parteneră și a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

Ulterior, a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 8 aprilie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top