Marcel Vela, anunț de ultimă oră: Ordonanța nr.11 TEXTUL INTEGRAL

0

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat Ordonanţa Militară nr. 11/2020, cel mai probabil ultima ordonanţă de acest fel din starea de urgenţă, care expiră pe 15 mai. Cum arată textul integral al OM nr. 11/2020.

“ORDONANȚA MILITARĂ nr. 11 din 11.05.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19

Având în vedere dispozițiile art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 2 și art. 3 alin. (3) din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României,

ținând seama de evaluarea realizată de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, aprobată prin Hotărârea nr. 22 din 11.05.2020,

pentru punerea în aplicare a dispozițiilor pct.1 și 4 din anexa nr. 2 la Decretul nr. 240/2020, în temeiul art. 20 lit. n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare,

Ministrul afacerilor interne emite următoarea

Ordonanță militară

Art.1 – (1) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania și din Spania către România, pentru toate aeroporturile din România, începând cu data de 12 mai 2020, până la data de 14 mai 2020, inclusiv.

(2) Măsura prevăzută la alin. (1) nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, servicii tehnice, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.

Art.2 – (1) Se exceptează de la măsura de izolare la domiciliu personalul navigant român, maritim și fluvial care se repatriază prin orice mijloc de transport, dacă la intrarea în țară nu prezintă simptomele asociate COVID-19 și sunt respectate condițiile stabilite la art. 3 din Ordonanța militară nr. 9/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.3 – (1) Se ridică măsura de carantinare în orașul Țăndărei, județul Ialomița.

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.4 – (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:

a) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin Autoritatea Aeronautică Civilă Română, pentru măsurile prevăzute la art. 1;

b) Poliția de Frontieră Română și direcțiile de sănătate publică, pentru măsura prevăzută la art. 2.

(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.1 și 2 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate legislația în vigoare.

Art.5 – (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top