Incendiu violent în Sibiu: două case amenințate de flăcări au fost salvate de pompieri

0

Pompierii sibieni au intervenit de urgență duminică, 23 iunie, pe strada George Enescu din municipiul Sibiu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD.

Potrivit primelor informații furnizate de ISU Sibiu, incendiul s-a manifestat violent la terasa unei case, cu propagare către locuința vecină. Pompierii au acționat rapid pentru limitarea extinderii flăcărilor și stingerea incendiului.

„Incendiul a fost lichidat. Pompierii au reușit să salveze cele două case amenințate de flăcări”, a transmis slt. Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Terasa afectată, cu o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, a fost distrusă complet, iar cele două locuințe au suferit pagube minore la nivelul peretelui exterior și acoperișului, pe o suprafață de circa 15 metri pătrați. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Echipele de intervenție continuă lucrările pentru îndepărtarea efectelor negative ale incendiului și urmează să stabilească cauza izbucnirii acestuia.


Distribuie

Lasă un comentariu

Top