Astăzi se vor disputa ultimele două partide, din faza optimilor de finală, ale Campionatului European de Fotbal (EURO 2020).
De la ora 19.00, la Londra, pe stadionul Wembley, se vor întâlni două rivale istorice din fotbalul european, Anglia și Germania.
Iar ultima echipă calificată în sferturile de finală, se va decide cu începere de la ora 22.00, pe stadionul din Glasgow, între Suedia și Ucraina.
Ziua de ieri, a fost rezervată meciurilor spectacol, în optimile de finală la Euro 2020.
În primul meci al zilei, Spania și Croația au oferit un meci, în care s – au marcat în total 8 reușite (șase în timpul regulamentar, iar două în reprizele de prelungire), scorul final fiind 5 – 3.
Croația a condus cu 1 – 0, prin autogolul portarului spaniol, Unai Simon, dar ibericii au trecut peste momentul psihologic, și au întors rezultatul și s – au distanțat la două goluri pe tabela de marcaj (3 – 1). Croații au revenit și au egalat în prelungirile partidei, trimițând partida în prelungiri.
În reprizele de prelungiri, spaniolii au avut nervii mai tari, și au mai înscris în două rânduri, calificându – se astfel în sferturile de finală.
Seara s – a încheiat cu un alt meci spectaculos, cel disputat pe Arena Națională, între Franța și Elveția, iar foarte multă lume, nu preconiza rezultatul final.
Elvețienii au fost cei care au deschis scorul la București, prin Seferovic, dar după pauză francezii au întors rezultatul prin dubla semnată de Benzema și Pogba.
Jucătorii din țara cantoanelor, nu au renunțat la luptă, iar Seferovic va realiza dubla în minutul 81, iar elvețienii prin curaj, iar Gavranovici înscrie în minutele de prelungire, stabilânds scorul final 3 – 3.
Thriller – ul de pe Arena Națională, s – a încheiat la loteria loviturilor de la 11 metri, acolo unde jucătorii Elveției, au transfromat toate șuturile, în timp ce pentru Franța, Kylian Mbappe, a ratat lovitura decisivă, trimițând Franța acasă.
Anglia – Germania
Meciul în sine are ca miză o calificare în sferturile de finală, dar dacă privim în spate la tot ce s-a întâmplat de-a lungul timpului, implicațiile sentimentale, rivalitatea fac această bătălie mult mai fascinantă. În 1966, Anglia a reușit să învingă Germania cu 4-2 (după prelungiri), tot pe Wembley, în finala Cupei Mondiale. A fost un moment dureros pentru nemți, dar în timp au trecut peste el și au câștigat trei titluri mondiale și trei europene.
În schimb, Anglia nu a mai câștigat nimic de atunci, iar în câteva ocazii a fost stopată chiar de Germania. De altfel, Gary Lineker a oferit în trecut și un citat celebru în acest context: „Fotbalul este un joc simplu: 22 de bărbați aleargă după o minge timp de 90 de minute și la final germanii câștigă”.
Die Mannschaft a învins Anglia în semifinale la Cupa Mondială din 1990 după penalty-uri și a câștigat trofeul. 6 ani mai târziu, pe Wembley, a fost același scenariu în semifinale la Euro 1996. Nemții au câștigat, iar ulterior au obținut și trofeul. O altă amintire tristă pentru englezi este de la Cupa Mondială din 2010, când au pierdut cu 4-1, tot în optimile de finală.
Acel meci din 2010 a fost și ultimul oficial între cele două selecționate. În ultimul deceniu Anglia și Germania s-au mai întâlnit în patru partide amicale, Germania a câștigat două cu 1-0, Anglia una cu 3-2, în timp ce o întâlnire s-a încheiat cu 0-0. Aceasta a fost și ultima, în noiembrie 2017.
SOUTHGATE E SIGUR DE POST INDIFERENT DE REZULTAT
Anglia nu a arătat cel mai spectaculos joc în faza grupelor, dar a reușit să treacă mai departe fără gol primit, după jocurile cu Croația (1-0), Scoția (0-0) și Cehia (1-0). Gareth Southgate a transmis echipei un stil destul de conservator, și-a betonat defensiva și a dat senzația că urmărește politica pașilor mărunți, chiar dacă jocul a fost în multe momente destul de inestetic. Selecționata „Three Lions” și-a îndeplinit un prim obiectiv prin câștigarea Grupei D, astfel că a rămas pe Wembley pentru acest meci cu Germania. Iar dacă va depăși cu bine acest test, are un culoar favorabil chiar până în finală. Cealaltă jumătate de tablou este mult mai dificilă. Bineînțeles, aceleași calcule sunt valabile și pentru Germania.
Anglia este pregătită să ajungă inclusiv la penalty-uri în acest meci și probabil că își va asuma foarte puține riscuri. Pe de altă parte, Kane & Co se așteaptă ca echipa să înregistreze o creștere din punct de vedere al formei sportive. Indiferent cum se va termina acest meci, Gareth Southgate a primit asigurări că va rămâne pe banca tehnică a naționalei cel puțin până la sfârșitul Cupei Mondiale din 2022. Șefii federației sunt foarte mulțumiți de munca făcută de selecționer și intenționează chiar să-i prelungească angajamentul până la Euro 2024. Acest sentiment de siguranță poate juca și el un rol. În partea adversă lucrurile sunt diferite. Indiferent cum se va termina acest turneu final, Joachim Low își încheie mandatul pe banca tehnică a naționalei Germaniei.
Mason Mount este încrezător că poate reveni în echipa de start a Angliei, chiar dacă lui și lui Ben Chillwell nu li se permite să se alăture colegilor de echipă până în ziua jocului. După partida cu Scoția din grupă, cei doi jucători s-au îmbrățișat cu Billy Gilmour, care ulterior a dat rezultat pozitiv la un test Covid-19. Din acest motiv, componenții naționalei Angliei au intrat în carantină, conform protocolului medical, și au ratat partida cu Cehia. Mason Mount și Ben Chillwell s-au antrenat singuri în această perioadă, iar partea fizică nu este afectată, mai ales că ambii vin după un sezon cu multe meciuri în picioare.
Acum, Gareth Southgate are de luat o decizie, dacă îl va readuce ori ba în primul „11” pe mijlocașul de la Chelsea, care a câștigat duelurile din ultimul sezon de la mijloc cu Tony Kroos și Ilkay Gundogan. Selecționerul Angliei nu duce însă lipsă de soluții pentru postul pe care ar putea juca Mount. Jack Grealish și Bukayo Saka ar putea fi din nou titularizați într-o linie de atac cu Harry Kane și Raheem Sterling, după ce au dat satisfacție cu Cehia. În ceea ce privește banda stângă, Luke Shaw ar fi fost favorit să înceapă și cu un Ben Chilwell aflat în programul normal al echipei.
OSCILAȚII MARI PENTRU GERMANIA
Care este adevărata Germanie? Cea care a învins Portugalia cu 4-2, după unul dintre cele mai frumoase jocuri de la turneul final sau cea care s-a chinuit să scoată un egal cu Ungaria (2-2)? Încă sunt multe semne de întrebare în privința potențialului selecționatei condusă de Joachim Low la acest turneu final, dacă aceasta chiar se poate bate la titlu, după un an cu multe oscilații. Să nu uităm că nemții au avut câteva rezultate neașteptate și înainte de Euro 2020, precum acel 0-6 cu Spania din Liga Națiunilor și mai ales 1-2 cu Macedonia de Nord în calificările pentru Cupa Mondială din 2022.
Germania a ajuns la acest meci cu Anglia după ce a terminat pe locul 3 în Grupa F, fiind înfrântă de Franța în primul meci, la Munchen, cu scorul de 1-0. În toate cele trei jocuri disputate până acum a dictat însă tempoul, a avut posesie între 56% și 70% și și-a creat între 10 și 16 ocazii în fiecare partidă. Apărarea pare destul de nesigură, chiar dacă în zonă centrală joacă doi oameni foarte puternici, cu mare experiență, precum Hummels și Rudiger.
Nu sunt anunțate schimbări spectaculoase în primul „11” al Germaniei. Accidentat după meciul cu Portugalia, Thomas Muller a lipsit din echipa de start la jocul cu Ungaria, dar Joachim Low l-a introdus în teren în partea secundă, după ce situația s-a precipitat și a devenit evident că trebuie să-și asume niște riscuri. Între timp, jucătorul de la Bayern Munchen a mai avut câteva zile de recuperare și va fi cel mai probabil în teren din minutul 1. Singurul semn de întrebare pentru nemți este cu cine vor începe lângă Tony Kroos, cu Ilkay Gündogan sau Leon Goretzka. Până acum, jucătorul de la Manchester City a început de fiecare dată ca titular. Mijlocașul de la Bayern a adus însă calificarea în optimile de finală.
Suedia – Ucraina
Ucraina a ajuns cu mult noroc în fazele eliminatorii ale Europenelor, cu doar 3 puncte acumulate, grație rezultatelor din celelalte grupe. Acum, elevii lui Shevchenko au un adversar relativ apropiat ca valoare, Suedia, care a reușit totuși să câștige neînvinsă o grupă în care s-au mai aflat Spania, Polonia și Slovacia.
SUEDIA, NEÎNVINSĂ ÎN GRUPĂ CU SPANIA ȘI POLONIA
Chiar și fără Zlatan Ibrahimovic, care a ratat Euro, suedezii s-au descurcat admirabil până acum, acumulând șapte puncte în grupă, după o remiză cu Spania și două victorii, cu Slovacia și Polonia. Alxander Isak și Emil Forsberg au fost cei mai buni oameni ai „vikingilor” în partidele de până acum de la turneul final.
Suedia e neînvinsă de opt meciuri, iar ultima echipă care a câștigat împotriva sa e campioana mondială Franța, un 4-2 în Nations League, în noiembrie 2020. Dar poate cel mai important lucru este că, în aceste opt partide, elevii lui Janne Andersson au primit doar trei goluri, reușind șase partide fără gol încasat.
UCRAINA A LĂSAT IMPRESII CONTRADICTORII PÂNĂ ACUM
Ucraina, care ajungea la Europene după șase partide la rând fără eșec, a ținut piept Olandei în primă rundă, în care a pierdut cu 2-3 la Amsterdam și a fost la doar cinci minute de o remiză. Nemeritată, totuși, pentru că Olanda a fost clar echipă mai bună. Au urmat victoria cu 2-1 în fața Macedoniei de Nord, una mai clară decât o arată scorul și dezamăgirea de la București, 0-1 cu Austria, cel mai prost meci al ucrainenilor la acest turneu final. Yarmolenko și Yaremchuk sunt cei mai în formă jucători ai ucrainenilor.
E prima oară când naționala lui Sheva trece de grupe la un European, după două participări consecutive, în 2012 (disputat chiar în Ucraina și Polonia), respectiv 2016, când Ucraina s-a oprit în gaza grupelor.
Nici suedezii nu au depășit faza grupelor la ultimele trei ediții ale Europenelor: 2008, 2012 și 2016. Ultima dată când au făcut-o, în 2004, când au fost eliminați în „sferturi”.
UCRAINA, AVANTAJ ÎN” DIRECTE”
Așadar, pentru ambele naționale, faptul că au ajuns până aici este deja o performanță. Urmează să vedem care dintre ele va obține calificarea și va ajunge în sferturile de finală, unde va întâlni învingătoarea dintre Germania și Anglia.
Cele două echipe s-au mai întâlnit de patru ori până acum, de trei ori în partide amicale și o dată tot la Euro, în 2012, în grupe. La singurul duel direct oficial, cel din 2012, Ucraina s-a impus cu 2-1, când ambele goluri ale gazdelor au fost reușite de actualul antrenor, Andriy Shevchenko. Tot Ucraina a câștigat și două dintre cele trei meciuri amicale, în timp ce Suedia are o singură victorie, un 1-0 în august 2011.