Gesturi de încurajare ale unor oameni de bine din județul Alba. Au făcut donații pentru a crește numărul testărilor realizate în laboratorul DSP
Din păcate, traversăm cu toții o perioadă foarte grea, cu încercări noi pe care cu greu le-am fi putut imagina în urmă cu ceva vreme. Este pe de altă parte și ocazia perfectă să arătăm că știm să fim solidari și responsabili cu viețile noastre și ale celor din jurul nostru. Și asta o demonstrează trei oameni de afaceri din Alba care s-au implicat direct în avansarea cât mai rapidă a testărilor pentru COVID 19, făcute de laboratorul DSP Alba.