Două autoturisme implicate într – un accident rutier la Câlnic
Un accident de circulație, în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc marți, pe Drumul Național 1, în zona localității Câlnic, județul Alba.
Un accident de circulație, în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc marți, pe Drumul Național 1, în zona localității Câlnic, județul Alba.
Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Câlnic, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, acesta fiind acuzat de infracțiunea de uz de fals.
Un bărbat din comuna Gârbova, a fost găsit joi, pe un câmp agricol, în zona comunei Câlnic.
Comuna Câlnic, din județul Alba, va intra de vineri, de la ora 00.00, sub o serie de măsuri privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19.
O petrecere de botez desfășurată în comună Câlnic, din județul Alba, și la care participau 20 persoane, a fost oprită de polițiștii și jandarmii din Sebeș
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba a dispus, în şedinţa extraordinară de vineri, mai multe măsuri pentru populaţie, în context pandemic, având în vedere creşterea incidenţei cazurilor de infectare în ultimele 14 zile.
Zeci de kilograme de mere stricate au ajuns la elevii unor școli din comunele județului Alba prin programul” Lapte, corn…