Doi tineri, în vârstă de 19 respectiv 22 de ani, au fost depistați în trafic, de către polițiștii din Sebeș, în timp ce se aflau la volanul unor autoturisme, aflându-se sub influența drogurilor.
La data de 20 februarie 2022, în jurul orei 02.200, polițiștii rutieri din Sebeș, în timp ce acționau pe raza municipiului, pe strada Dorin Pavel, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din comuna Săsciori.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul drogtest, a rezultat că era sub influența substanțelor psihoactive, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
La data de 19 februarie 2022, în jurul orei 02.20, polițiștii rutieri din Sebeș, în timp ce acționau pe raza municipiului, pe strada Drumul Sibiului, au oprit, pentru control, un autoturism condus de o tânără, de 19 de ani, din comuna Pianu.
În urma testării conducătoarei auto cu aparatul drogtest, a rezultat că era sub influența substanțelor psihoactive, motiv pentru care a fost condusă la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice.
Față de conducătoarea auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.