Gabriel Țutu, directorul companiei producătoare de armament din România – ROMARM, a fost în cursul zilei de joi, revocat din funcție.
Decizia a fost luată de Consiliul de Administraţie al companiei Romarm, decizia fiind pus în aplicare începând cu data de 14 martie 2023.
Gabriel Ţuţu este cercetat, sub control judiciar, pentru mai multe infracțiuni printre care abuz în serviciu și trafic de influență într-un dosar privind achiziţiile de măşti neconforme în pandemie. În această cauza mai sunt anchetați Victor Pițurcă, fostul antrenor echipei naționale de fotbal, și fiul său, Alexandru Pițurcă.
„Având în vedere evoluţia evenimentelor cu privire la situaţia domnului Gabriel Ţuţu, prin impunerea unor noi obligaţii în cadrul măsurii preventive a controlului judiciar, Consiliul de Administraţie al CN ROMARM SA a decis revocarea domnului Gabriel Ţuţu din calitatea de Director General al companiei, începând cu data de 14.03.2023. Până la numirea unui nou Director General, conducerea executivă va fi asigurată de către Directorul Economic al CN ROMARM SA.”, se arată într-un comunicat de presă publicat pe site-ul companiei.
Ministrul Economiei Florin Spătaru a precizat că Ţuţu se află în concediu de odihnă în prezent şi primeşte încă salariu pe această perioadă.
„Am primit de la Parchet măsuri suplimentare în situaţia juridică pe care domnul Ţuţu o are şi atunci s-a întrunit azi Consiliul şi la finalizarea concediului de odihnă, 14 martie, el va fi revocat din funcţie. Domnul Ţuţu a solicitat concediu de odihnă. Practic primeşte salariu pe perioada acestui concediu”, a afirmat Florin Spătaru, joi la finalul şedinţei de Guvern.
