Reținut pentru tentativă la distrugere
La data de 28 decembrie 2024, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 48 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă la distrugere.

În seara zilei de 26 decembrie 2024, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați de o femeie de 46 de ani, din localitatea Vințu de Jos, cu privire la faptul că soțul ei, în vârstă de 48 de ani, din localitatea Vințu de Jos, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții purtate în contradictoriu, ar fi încercat, prin incendiere, să-i distrugă autoturismul.
La data de 28 decembrie 2024, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos l-au identificat pe bărbatul de 48 de ani, care se sustrăgea urmăririi penale.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la distrugere.